Turmericul a fost folosit de mii de ani atât ca condiment, cât și ca materie primă în medicina Ayurvedic (medicină tradițională indiană) datorită proprietăților sale medicinale puternice, incluzând efecte antioxidante și antiinflamatoare. Curcumina, substanța activă din tumeric, combate în mod natural cancerul, bolile de inimă, boala Alzheimer și obezitatea.

S-a dovedit, de asemenea, că, curcumina determină dezvoltarea unui hormon de creștere derivat din creier numit factor neurotrofic (BDNF). Creșterea acestui hormon ar putea ajuta la întârzierea sau chiar inversarea declinului cognitiv legat de vârstă dar și la  declinul multor boli neuro-degenerative precum Alzheimer. Niveluri mari de BDNF pot îmbunătăți, de asemenea, memoria.

În acest studiu, cercetătorii din Iran și-au propus să evalueze eficacitatea și siguranța curcuminei, ca supliment alimentar, pentru participanții care sufereau de boala ficatului gras din cauze non-alcoolice (NAFLD). Pentru a face acest lucru, cercetătorii au apelat la  87 de pacienți diagnosticați cu NAFLD și i-au repartizat aleatoriu în două grupuri.

Echipa a însărcinat unul dintre grupuri să ia 1.000 mg de curcumină pe zi pentru o perioadă de opt săptămâni, în timp ce celuilalt grup i-a fost administrat un medicament placebo (preparat lipsit de orice element curativ, utilizat în locul medicamentului real, grație efectului său psihologic), în același interval de timp.

Înainte de începerea studiului, toți participanții au primit atât sfaturi legate de dietă precum și despre stilul de viață sănătos. Cercetătorii au analizat nivelul de enzimă hepatică și scanările hepatice atât înainte de studiu, cât și la opt săptămâni de la monitorizare.

La sfârșitul celor opt săptămâni, cercetătorii au descoperit că participanții din grupul care au suplimentat alimentația cu curcumină, au avut o reducere semnificativă a indicelui de masă corporală și a circumferinței taliei, comparativ cu grupul placebo. Această constatare este deosebit de importantă, deoarece obezitatea este considerată un factor de risc pentru NAFLD.

În plus, scanările ultrasonografice ale ficatului au relevat că 75 la sută dintre cei care au luat curcumină au arătat îmbunătățiri semnificative în sănătatea generală a ficatului, în timp ce rata de îmbunătățire a celor din grupul de control a atins doar 4,7 la sută.

În timp ce nivelurile serice ale enzimelor hepatice investigate au fost crescute la participanții din grupul placebo, cei din grupul curcumină au avut niveluri mult mai reduse.

În cele din urmă, participanții care au luat zilnic suplimente de curcumină au constatat, de asemenea, îmbunătățiri semnificative ale volumului hepatic, fluxului sanguin hepatic și diametrului venei hepatice; toate acestea contribuind la funcționarea corectă a ficatului.

Studiul sugerează așadar, că suplimentarea pe termen scurt a alimentației, cu curcumină, poate reduce eficient cantitatea de grăsime hepatică, prezentă la pacienții cu NAFLD. Rezultatele confirmă, de asemenea, capacitatea curcuminei de a micșora indicatorii corpolari și de a sprijini funcția hepatică.

Cercetătorii au adăugat că studiul lor necesită cercetări suplimentare care să exploreze în continuare efectele promițătoare ale acestui „compus miraculos”.

traducere de Nușca

Doriti mai multe informatii despre vindecarea ficatului? Contactati-ne acum!